Vitamina liposolubila indispensabila unei bune stabilizari a membranelor celulare, mentinerii activitatii unor enzime, agregarii plachetelor sangvine si protectiei globulelor rosi impotriva substantelor oxidante (radicali liberi, de exemplu). S-ar parea si ca vitamina E incetineste imbatranirea celulelor; in sfarsit lucrari din ce in ce mai numeroase sugereaza ca aceasta vitamina joaca si un rol protector impotriva bolilor coronariene. Termenul de vitamina E grupeaza, in fapt, 4 substante denumite tocoferoli: alfa-tocoferolul (cel mai activ), beta-tocoferolul si gamma-tocoferolul (care au o activitate vitaminica mai redusa), si delta-tocoferolul (practic inactiv).

Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 3 la10 miligrame pe zi pentru copil si de aproximativ 12 miligrame pentru adolescent si adult. Sursele alimentare cele mai importante de vitamina E sunt vegetalele (uleiuri si margarine vegetate bogate in acizi grasi polinesaturati, fructe uscate oleaginoase - alune -, germeni de cereale, legume verzi), dar si sursele animale (ficat, galbenus de ou, ant). Aceasta vitamina este relativ stabila la caldura, la lumina si in mediu acid, dar foarte sensibila la oxidare in mediu alcalin.

Carenta in vitamina E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice (anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare (miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Totusi, este nerecomandabil sa se administreze doze mari subiectilor care urmeaza un tratament cu vitamina K.

Vitamina liposolubila necesara absorbtiei intestinale de calciu si fixarii sale in oase, precum si reabsorbtiei fosforului de catre rinichi, care joaca un rol esential si in alte fenomene biologice ca diferentierea celulara si imunitatea.

Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 10 la 15 micrograme pe zi pentru copil, de 10 micrograme pentru adult, de 15 micrograme in timpul sarcinii si alaptarii, si de 12 micrograme pentru subiectul varstnic. Vitamina D prezenta in organism are o origine dubla: endogena, prin transformarea in piele a colestcrolului sub influenta radiatiilor ultraviolete (vitamina D3)si exogena prin alimentatie (vitamina D2 din vegetate si vitamina D3 din produsele animale). Alimentele cele mai bogate in vitamina D sunt ficatul pestelui slab (ulei din ficat de morun), pestele gras, galbenusul de ou, ficatul,laptele integral si produsele lactate nedegresate (unt, in special). Aceasta vitamina este foarte sensibila la caldura, la lumina, la oxigen si la mediile acide.

Carenta in vitamina D antreneaza o decalcifiere osoasa care provoaca un rahitism la copil si, la adult, o osteomalacie, ce se traduce prin deformatii osoase si este insotita de tulburari biologice (cresterea nivelurilor sangvine le parathormon, de fosfataze alcaline, scaderea nivelului sangvin de fosfor, nivelul sangvin al calciului fiind normal sau scazut). In tarile industrializate, multumita administririi medicamentoase sistematice de vitamina D sugarilor, rahitismul a devenit o boala exceptionala ca aparitie. In situatii particulare se poate observa o carenta la adult: persoane in varsta, alcoolice sau care sufera de o malabsorblie digestiva cronica, de o insuficienta renala cronica sau de o insuficienta hepatica, de o hipotiroidie sau, inca, in caz de interactiune medicamentoasa (luarea de anumite anticonvulsivante, barbiturice, hidantoine) sau antituberculoase Rrifampicinul. Carentele in vitamina D se trateaza prin administrare medicamentoasa (pe cale orala) a acestei vitamine.

Administrarea de doze excesive de vitamina D poate provoca o intoxicatie: dureri de cap, lipsa de apetit, varsaturi, tulburari osteoarticulare (dureri, crampe), hidroelectrolitice (hipercalcemie, hipercalciurie) si renale (deshidratare, indeosebi), calcificare a organelor (rinichi, inima, plamani, vase sangvine); in plus, la femeia gravida, o hipervitaminoza D risca sa antreneze malformatii fetale.

Vitamina hidrosolubila implicata in productia de glucocorticosteroizi si de anumiti neurotransmitatori (substante care permit transrnisia influxului nervos), in metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic si al anumitor acizi aminati, in neutralizarea radicalilor liberi si a nitrozaminelor, in reactii imunologice, care faciliteaza absorbtia fierului la ivelul tubului digestiv.

Aporturile nutritionale recomandate de vitamina C sunt de 35 pana la 65 miligrame pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulti si adolescenti. Pentru fumatori este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi. Principalele surse alimentare de vitamina C sunt legumele si fructele crude, precum si cartofii. Aceasta vitamina este usor oxidabila si foarte sensibila la caldura si la radiatii infrarosii si ultraviolete.

Carente in vitamina C, rara in tarile in curs de dezvoltare si exceplionala in tarile industrializate. este responsabila de scorbut. Cauzata de un sport alimentar insuficient, unei malabsorbtii digestive, unei cresteri a necesitstilor sau unei eliminari excesive, carenta apare de cele mai multe ori la subiectii varstnici, alcoolici, suferind de malabsorbtie cronica sau supusi unei hraniri prin perfuzii nesuplimentate in vitamina C. Ea se traduce printr-o oboseala, prin dureri osteoarticulare, edeme, o gingivita, hemoragii. Starile de subcarenta (stadiul care precede carenta) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente se pune intrebarea referitoare la eventualele relatii intre un defect de aport in vitamina C si diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataracta etc.).

Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in tratamentul carentelor corespunzatoare, al starilor de oboseala, al unor tulburari capilare si venoase, iar pe cale intravenoasa in caz de methemoglobinemie ( crestere anormala a concentratiei sangvine de methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul). In schimb, contrar unei idei raspandite, vitamina C nu are nici o influenta asupra virusului gripal. Luarea excesiva de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasa) poate antrena o agitatie si insomnii, dar ea nu este periculoasa, excesul fiind eliminat prin urina si fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1 000 miligrame pe zi, nu exista nici un fel de contraindicatii. Doze mai mari nu trebuie administrate in caz de hemocromatoza (boala consecutiva acumularii de fier in tesuturile organismului), de litiaza renala oxalica, de deficit in gluco-6-fosfat dehidrogenaza sau de insuficienta renala.

Vitamina hidrosolubila care joaca un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi si anumitor acizi aminati.

Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze.

Carente in vitamina B12, care nu este rara in tarile industrializate, poate rezulta deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata).

Administrarea de Vitamina B12 se face sub forma de injectii intramusculare si este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri (anumite cancere, indeosebi).

Vitamina hidrosolubila care intervine indeosebi in metabolismul acizilor aminati, glicogenului, steroizilor, hemoglobinei, enzimelor si in sinteza unor neurotransmitatori (substante chimice care permit transmisia influxului nervos), precum si in reactiile imunitare. Termenul de vitamina, B6 grupeaza trei substante inrudite, intre care cea mai cunoscuta este piridoxina, celelalte doua fiind piridoxamina si piridoxalul.

Aporturile zilnice recomandate sunt de la (1,6 la 1,8 miligrame pentru copii, de la 2 la 2,2 miligrame pentru adolescenti si pentru adulti; ele sunt ceva mati mari (aproximativ 2,5 miligrame) pentru femeile gravide, care alapteaza sau care iau contraceptive orale. Vitamina, B6 este prezenta in numeroase alimente intre care drojdia de bere, carne, (ficatul si rinichii mai ales), pestele, cerealele, legumele proaspete si uscate, fructele (oleaginoase, in special) si laptele; de altfel, flora tubului digestiv sintetizeaza o anumita cantitate de vitamina B6. Aceasta vitamina se altereaza la lumina.

Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva (mai ales la subiectii alcoolici), de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice, printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresiune.

Administrarea de vitamine B6 sub forma medicamentoasa este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de polinevrita (atingere a sistemului nervos periferic), de boala genetica ce perturba metabolismul acestei vitamine, de hemodializa sau de alimentalie prin perfuzii. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina, B6 nedevenind toxica decut in doze ridicate (de 50 oti mai mari decat aportul zilnic recomandat). Luarea indelungata de doze mari de vitamina, B6 poate totusi sa se afle la originea unei polinevrite. Vitamina B6 este contraindicata in caz de tratament cu levodopa, un antiparhinsonian.

Vitamina hidrosolubila care joaca un rol important in metabolismul energetic al celulelor (indispensabil degradarii glucidelor, lipidelor si anumitor acizi aminati si sintezei acizilor grasi si colesterolului) si participa la formarea anumitor hormoni.

Aporturile nutritionale recomandate in vitamina B5 sunt de 3 pana la 8 miligrame pe zi pentru copii, de 10 miligrame pentru adolescenti si pentru femei. Vitamina B5 se gaseste in majoritatea alimentelor, cele mai bogate fiind drojdia de bere, carnea (mai ales ficatul si rinichii), ouale, produsele lactate, legumele uscate si pestele. Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline.

Carenta in vitamina B5 se traduce printr-o oboseala, tulburari digestive (greturi, diaree, dureri), cutanate (caderea parului, ulceratii) si neurologice (dureri de cap, senzatie de arsura a extremitatilor etc.). Reversibile, aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5.

Vitamina hidrosolubila implicata in reactiile de oxidoreducere ale celulei. Vitamina PP, denumita in Franta si vitamina B3, corespunde la doi compusi: acidul nicotinic si nicotinamida.

Aporturile nutritionale recomandate de vitamina PP sunt 6 pana la 14 miligrame pe zi pentru copil, de 15 pana la 18 miligrame in cursul sarcinii sau alaptarii. Principalele surse alimentare sunt: carnea (ficatul si rinichii), pestele, ouale, drojdia de bere, cerealele si ciupercile. Organismul poate sa o si fabrice pornind de la un acid, triptofanul. Vitamina PP este stabila la lumina, la caldura si rezistenta la oxidare.

Carenta in vitamina PP, descrisa sub termenul de pelagra, este rara si rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase si antiparkinsoniene). In tarile industrializate, ea afecteaza indeosebi subiectii varstnici, alcoolici sau supusi unei hraniri parenterale (prin perfuzii), nesuplimentate cu vitamina PP. Ea se traduce printr-o oboseala, pierdere a apetitului, apoi prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de vitamina PP.

Administrarea - luarea de doze mari de acid nicotinic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol; totusi, ea este in general prost suportata. Trebuie, deci, luate precautii, mai ales in caz de insuficienta renala. Luarea de doze mari de acid nicotinic este categoric contraindicata in caz de ulcer gastroduodenal sau de diabet.

Vitamina hidrosolubila ce intervine in reactiile care elibereaza energia necesara celulelor, precum si in metabolismul lipidelor, proteinelor si a glucidelor.

Aporturile zilnice recomandate sunt de 0,6 pana la 1,4 miligrame pe zi pentru copii, de 1,5 miligrame pentru femei si adolescenti, si de 1,8 miligrame pentru barbati si pentru femeile gravide sau care alapteaza.

Carenta de vitamina B2, legata, in principal, de o malabsorbtie digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un consum excesiv de alcool, poate antrena leziuni ale pielii si ale mucoaselor, precum si tulburari ocluzale.

Administrarea de vitamina B2 este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de perles (inflamatie a comisurii buzelor) si de crampe musculare.

Vitamina hidrosolubila care intervine mai ales in metabolismul energetic al celulelor.

Aporturile recomandate de vitamina B1 sunt de la 0,4 la 1, 2miligrame pe zi pentru copii, de 1,3 miligrame pentru adolescenti si pentru femei, si de 1,5 miligrame pentru subiectii de sex masculin, ele sunt mai ridicate in caz de sarcina, de alaptare si, de asemenea, in caz de alcoolism cronic (deoarece atunci necesitatile cresc in timp ce aporturile alimentare sunt adesea insuficienate). Vitamina B1 se mai gaseste in numeroase alimente: germenul si invelisul extern al cerealelor complete, drojdia de bere, legumele uscate, carnea (mai ales cea de porc si unele maruntaie ca ficatul si rinichii), pestele, ouale, laptele si produsele lactate etc. Aceasta vitamina este sensibila la actiunea caldurii, in mediu umed, la lumina si pH-urile neutru si alcaline; pierderile prin preparare difera dupa modul de preparare (bicarbonatii, in special, antreneaza distrugerea ei).

Carenta de vitamina B1 - daca Beriberi, provocat de o carenta extrema de vitamina B1, a devenit o boala rara in tarile industrializate, aici se intalnesc cazuri, mai putin grave, de carenta, legata de un aport alimentar insuficient la subiectii alcoolici, ori cu o alimentatie prin perfuzii nesuplimentate; acesta carente antreneaza o oboseala, o pierdere a apetitului si a greutatii corporale, si tulburari neurologice (polinevrita), psihice, cardiace si digestive, reversibile, prin administrarea de vitamina B1. Riscul de hipervitaminoza este foarte mic, vitamina B1 nedevenind toxica decat la doze foarte mari (de 100 ori mai mari decat aporturile zilnice recomandate)

Vitamina A

Aporturile zilnice recomandate de vitamina A sunt de 800 micrograme pentru femeile adulte, copii dupa 10 ani (mai putin inainte de aceasta varsta) si persoanele in varsta, de 1 000 micrograme pentru barbatii adulti, adolescenti si femeile gravide si de 1 300 micrograme pentru femeile care alapteaza.
Aceasta vitamina se gaseste in numeroase alimente, unele de origine animala - ficat, oua, peste gras, lapte integral si produse lactate nedegresate (unt, smantana) -, altele de origine vegetala: fructe si legume verzi, galbene (lamai grepfruturi) sau portocalii (mango, portocale, morcovi) contin, de fapt carotenoide, care se transforma partial in vitamina A in organism. Ea este, de asemenea, sensibila la prelucrarea termica a alimentelor.

Carenta de vitamina A, legata de un aport alimentar insufucient sau de anomalii digestive (malabsorbtie), este rara in tarile dezvoltate, dar foarte frecventa in tarile in curs de dezvoltare, unde ea constituie principala cauza de cecitate la copil. Unul dintre primele sale simptome este hemeralopia (scaderea acuitatii vizuale in penumbra), care poate fi asociata cu o uscaciune oculara (xeroftalmie) si cutanata.

Administrarea de vitamina A este indicate in carenta corespunzatoare si in caz de acnee, de psoriazis sau de ihtioza (boala cutanata cronica ce este caracterizata printr-o piele groasa, uscata si aspra la pipait). Aporturile excesive de vitamina A, in principal de origine medicamentoasa, dar care pot fi si de origine alimentara (supraconsum de ficat, de exemplu), sau toxice, intoxicatia acuta se manifesta prin dureri de cap, printr-o somnolenta, prin tulburari cutanate; intoxicatie cronica, care survine dupa mai multe luni, chiar dupa ani, de supraconsum, provoaca greturi, tulburari cutanate (descuamare), atingeri hepatice (ciroza), dureri si, la copil, anomalii osoase responsabile de o intarziere a cresterii. In sfarsit, la femeia gravida, o hipervitaminoza risca sa provoace malformatii ale fatului, indeosebi ale sistemului sau nervos.

 CADUCELUL

 reprezentat prin doi serpi incolaciti in jurul unui baston inaripat. Acesta este simbolul atribuit uneori medicinei, mai ales in America de Nord, de mai bine de 100 de ani. Caduceul, in Antichitate, reprezenta planeta Mercur, iar in iconografia romana se gasea in mana stanga a zeului Hermes (zeul roman Mercur).

Prima atestare documentara a introducerii caduceului in sfera medicala este legata de tipograful elvetian Johann Frobenius (1460-1527) si ulterior de doctorul regelui Henric al VIII-lea.

In secolul XIX, un editor medical foloseste simbolul pe textele sale (pentru ca Hermes era zeul mesagerilor si de aici, al transmiterii informatiilor) si astfel incepe asocierea dintre caduceu si medicina, asociere intarita de utilizarea semnului de catre corpul armatei americane in timpul primului razboi mondial. Un simbol, initial reprezentativ pentru intelepciune, elocventa si comunicare, devine astfel un logo pentru domeniul medical.

In istoria caduceului descoperim critici la adresa simbolului, deoarece Hermes este zeul care conduce mortii in lumea tenebrelor si care nu e asociat doar cu bunastarea si comertul, el fiind si patronul hotilor. Unii medici, nevrand ca imaginea meseriei lor sa fie asociata cu inselatoria si moartea, sugereaza reintoarcea la simbolul traditional al bastonului lui Esculap, reprezentat de un singur şarpe incolacit in jurul unei ramuri de chiparos.

Povestea lui Esculap si asocierea cu Hermes incep sa faca istoria celor doua simboluri inrudite destul de interesanta. Conform mitului grecesc, zeul Apollo, intr-un acces de gelozie, o ucide pe iubita sa infidela, Coronis. Cand afla ca ea era insarcinata cu fiul sau, il roaga pe Hermes sa-i aduca copilul pe lume din trupul intins pe rug al lui Coronis.

Esculap este initiat in tainele medicinei si vindecarii de catre inteleptul centaur Chiron (tatal sau Apollo fiind zeul sanatatii) si devine atat de priceput, incat readuce mortii la viata; iar in timp devine zeul medicinei. Zeus, simtind nemurirea zeilor atacata, il omoara pe Esculap, care la dorinta lui Apollo ajunge in constelatia Ophiuchus, purtatorul de serpi.

Hipocrate, tatal medicinei occidentale, a fost membru al celei de-a 20-a generatii a cultului lui Esculap.

Bastonul si sarpele se pare ca au fost simboluri separate, dar care s-au reunit la un moment dat sub forma unui simbol unic, cel pe care il cunoastem, sub haina cultului lui Esculap.

Semnificatia sarpelui a fost interpretata in multe feluri; schimbarea pielii este corelata cu reintinerirea, in timp ce alta interpretare sugereaza natura duala a meseriei de medic, care se confrunta cu viata si cu moartea, cu boala si sanatatea. Ambiguitatea sarpelui ca simbol si contradictiile pe care le reprezinta, reflecta ambiguitatea folosirii medicamentelor, care pot fie ajuta, fie dauna. (pharmakon, in greaca veche insemnand « medicament », « leac », « otrava »). Bastonul accentueaza ideea invierii si a vindecarii si pe de alta parte este privit ca un bat umblator, asociat cu doctorii calatori.

In Bibile apare acelasi simbol, cand serpii veninosi ii amenintau pe evrei si Dumnezeu ii porunceste lui Moise sa plamadeasca un sarpe de arama, pe care sa-l puna pe un stalp, astfel ca toti cei care vor fi muscati de sarpe, sa priveasca sarpele de arama pentru a se vindeca.

O alta probabila origine a acestui simbol se regaseste in Antichitate, cand infectia cu viermele de guineea ( « dragonul de Medina ») era frecvent intalnita. Doctorii o tratau printr-o mica incizie a pielii pacientului, pe traiectoria pe care inainta viermele, astfel incat acesta era indepartat cu ajutorul unui bat.

Faptul ca Hermes a ajutat la nasterea lui Esculap nu explica in totalitate cum zeul curier a ajuns sa fie asociat cu simbolul medicinei. O alta posibila legatura apare in secolul VII d.Hr, cand zeul Hermes este asociat cu alchimia. Alchimistii erau considerati fii ai lui Hermes, numiti hermeticieni, “practicieni ai artelor hermetice”. La final de secol VI, studiul alchimiei includea nu numai medicina, farmacia dar si chimia si metalurgia.

...dar ca toate simbolurile Antichitatii – indiferent daca semnificatia lor a dainuit nealterata sau nu in timp – posibilul adevar este pe departe mult mai complex, si pentru a-l explora este nevoie a patrunde in spatiul interstitial unde folclorul, religia, mitul si stiinta isi pierd granitele.